Viaţa ca un orgasm

“Dacă viaşa ar fi un orgasm
Numai eu aş supravieţui.”

Pornind de la acest gând, Visătorul se trezeşte într-un spaţiu plin de dorinţe carnale, spaţiu în care sentimentele, din cauza nehotărârii, hibernează.
Tot aici, gândul sosirii anotimpului cald este palid, fricos. Există o teamnă: neputinţa. Dar cine e neputinciosul? Soarele, pentru că nu e capabil să aducă primăvara? Pământul, pentru că nu ştie să-şi sincronizeze rotaţiile? Visătorul preferă să adoarmă din nou.

“Dacă viaţa ar fi un orgasm
Numai eu n-aş supravieţui”

De la acest gând, Visătorul ajunge într-un loc bântuit de prostituţie, preacurvie şi deci, prea puţină masturbaţie. Deasemenea, aici sentimentul e ascuns, mărunt şi nesemnificativ. Există însă un reprezentant al sentimentului: dorul.
E real, probabil că prea mult dor nu lasă gândul limpede, dar Visătorul preferă să sufere de dor, decât să moară din lipsa orgasmului.
Un penis? Aduce orgasmul.
Un zâmbet? Trimite un gând spre sentimentele ascunse.
Visătorul nu mai vrea să adoarmă. Se gândeşte la orgasmul oferit de penisul sentimentului şi zâmbeşte când aude gemând dorul.

Zâmbet în jurul casei (”Dadaismând”)

Casă mare petre soare,
Căţel mâncare a făcut
Gigantică plajă, o piatră,
Nămol, nu balconul
Creşte a făcut maşină.

Palmieri stradă dar,
Culoarea garaj înaltă
Trei mic acoperiş
Moi alb BMW
Camere, om pentru
Cântec frigider copil.

Bate închide repede,
Nu strică niciodată
Sau prea valuri?
Scrie mare gândeşte!

(16:42 12 iulie 2008 )

Mai uşor şi mai plăcut

Spuma gigantică a mării s-a prăbuşit asupra lui. L-au înghiţit apele şi l-au târât cu capul în nisipul plin de crapi fricoşi. Acolo, după două, trei înghiţituri de apă sărată şi două urechi umplute de nisipul cald, aproape fierbinte, s-a gândit - din nou gândul - să mai rămână o vreme pentru a se recrea de groaza de la suprafaţă. Dar, observând că a-nceput să-i plac, apele l-au aruncat afară ca să îl pârlească soarele. Păcat. Pentru că lui îi plăcea să se bronzeze, deci marea i-a făcut din nou un bine. A ieşit din apa sărată, s-a aşezat pe un prosop imens pe care era reprezentată o bancnotă de o sută de euro, ş-a dat cu cremă şi aştepta să fie prăjit de soare şi topit de gânduri îndepărtate.

Morala(?): dacă accepţi nu e neapărat mai uşor, dar poate fi mai plăcut.

(16:18 05.07.2008 )

Spre nevedere

Copii. Familie. Eu… Familia sunt eu? Există familie? Uneori de ce nu?

Îmi pierd rostul. Credeam că a visa e îndeajuns pentru a înlocui rostul unei vieţi. Aşa şi a fost. Dar nu mai visez… şi odată cu visurile au dispărut majoritatea zâmbetelor. Amănuntul nu-mi mai provoacă zâmbet, pare prea mic pentru a reuşi să mă facă să-mi mişc muşchii feţei mele uscate.

Nu mai plâng. Nu mai râd. Am devenit serios. Am crescut mare? Un om matur, serios, lipsit de zâmbete provocate de amănuntele vieţii de zi cu zi? Încep să mor. Încep să vreau mai mult. Încep să fiu egoist.

Ce este un om matur? Suma algebrică a egoismului, seriozităţii, falsităţii, ipocriziei, minciunii, monotoniei şi atracţia sexuală spre bani, aruncate toate într-un corp imperfect cu capacitatea de a distruge visuri şi cu credinţa că distracţia înseamnă bani, putere, uneori alcool şi/ sau sex se numeşte, fără îndoială, maturitate.

Nu vreau să fiu mare! Te rog, lasă-mă să mă joc altceva. Mai bine merg la şcoală!

(16:15 03.07.2008 )

Dor, vis şi Făt-Frumos?

Ştiai? Uneori gândul chiar zboară la tine, la noi şi la tot ce gravitează în interiorul meu şi posibil şi în al tău.

Probabil acum e momentul de a aşeza gândurile în ordine cronologică, iar priorităţile să nu mai fie gândurile recente. Ce gând ar fi trecut pe lângă ideea uitării? Dorul?! Dar ce este dorul?

Dorul e o speranţă a învierii unui vis scurt sau lung, pe lângă care realitatea a trecut odată, în trecutul unei vieţi recente. Ţi-e dor de mamă? Ţi-e dor de tată? Ce rost are să-ţi pierzi singur momente pentru a-ţi trimite gândul în trecut sau în prezentul tocmai depăşit de primul gând? Omului nu îi este dor, el are lipsuri. Omul nu are gânduri de dor, are doar visuri lipsite de dor. Şi totuşi, omului îi este dor de a nu avea lipsuri.

Şi cred că aşa va fi pentru totdeauna Visătorule. Trezeşte-te! Nu eşti nici tu Făt-Frumos şi nici nu vei găsi unul vreodată. Eşti prea mare acum… ţi se interzice să visezi cu voce tare. Dar poţi iubi, urlând.

(15:30 30 iunie 2008 )

Trec

“Iubirile trec, amintirea rămâne” - cât de fals!

“Cât de mare e un om mic?”

Subiectele uşoare… confuzie… sărut… te iubesc… te ador… s-a terminat. Oare aşa este corect?
Alte variante de răspuns:
Subiecte dificile… un sărut… confuzie… despărţire… confuzie… te ubesc… confuzie… subiecte uşoare… te iubesc… te ador… s-a terminat. Aşa e în cazul unui visător integrat în viaţa zilnică a unei comunitâţi discriminate de majoritatea ignorantă ce nu ştie să ignore.
De ce atunci când iarba e verde în timpul primăverii toată lumea o admiră? Iar în timpul verii ne bucurăm de ea fără să o admirăm… ? pentru ca în toamnă să uităm de ea, iar în iarnă să ne fie dor de ea. Deşi e doar o iarbă. Precum o rădăcină sau un fir de iarbă e şi sentimentul care-l simt. Şi nu prea trece. E mai slab, e mai puternic, te mai uit, te mai ador, te mai plâng, te mai alint, dar toate pentru că eşti indispensabil. Atât de vital încât de cinci luni încoace e numai primăvară-n gândul meu. Dar tu se pare că hibernezi.
Ieri m-am lovit la mână din neatenţie. A curs sânge, nu prea mult. Însă eu m-am gândit la tine.
Tot ieri, ţineam de mână un copil. Era plăcut pentru că era foarte dulce copilul, dar nu a ţinut prea mult. Însă eu m-am gândit la tine.
Azp, acum, dau un examen: “Primul advertisment este ieşirea din examen”. Nu ştiu nimic, dar eşecul ţine doar o oră şi jumătate. Însă eu mă gândesc la tine.
Iar acum filosofia de ieri:

<<Doar 10%  dintre oameni zâmbesc. O fac pentru că 90 % dintre oameni cheluiesc cu 900 % mai mulţi bani decât ei.Tu ai timp să zâmbeşti? >>

Şi disperarea de a nu fi obsedat de tine mă întreabă dacă sunt confuz.

(8:55 16.06.2008 )