Pagină reală

A trecut atât de mult de când nu mi-am mai vizitat băncuţa verde. Oare mi-e teamă să o vizitez din cauza copacilor şi tufişurilor care au înverzit şi ele, iar acum îmi înconjoară băncuţa transformând-o într-un loc atât de romantic şi singuratic? Oare îmi e teamă că mă voi îndrgosti de ea şi te voi uita? Nu ştiu. Dar, din păcate, nu cred că îţi voi putea arăta băncuţa mea verde vreodată. Că doar… ne despărţim, spre disperarea mea. Am emoţii că ultima mea şansă va pluti uşor pe apele Dunării gălăţene, iar eu voi rămâne singurel cu dorul. Îmi ştergi sufletul cu un burete murdar, atât de murdar încât mă ştergi de tot.

“Băi fraiere, eu te iubesc!”

…

“Ştiu un singur lucru: nu te iubesc.”

De ce un om când nu poate oferi plăcere sau zâmbet, nu tace?!

“Şi totuşi tare fericit aş fi dak mi-ai zice dak ti a fost dor sau nu de mine”

“un pic”

Confuz sau prea îndrăgostit? Mai degrabă idiot. Îţi cer sinceritate, primesc variante cu da şi nu. Atât de mult încât simt că nu voi reuşi să le rezolv pe toate pentru “bacalaureatul inutil al iubirii”. Am trecut la informatică. Toţi algoritmii ţi i-am rezolvat! Şi nu mi-ai dat nicio notă. Trişezi. Joci fals. Adaugi lacrimi şi îţi iese corigenţa.

Eşti pustiu pe dinăuntru, te pot umple eu. Te pot umple!  Am exact ce tu nu ai: suflet.

Nu vei zice iarăşi nu. Ascultă-ţi inima, încă mai ai o bucăţică din ea.

(23:11 22.05.2008 )