Invidios pe moarte?

Totul zâmbeşte
În jurul meu.
Sunt invidios!
Eu nu pot zâmbi.

Prea mult soare
Prea multe certuri
Perechi nepotrivite
Toţi părem necăjiţi.

Negri de la ciumă
Oamenii mor
Sicrie Bacovia le dă
Dorul îl plâng eu.

(15:38 05.31.2008 )

Ghicitoare

Un cal ratat, iar Făt-Frumos călare pe el. E Făt-Frumos ratat?

Pagină reală

A trecut atât de mult de când nu mi-am mai vizitat băncuţa verde. Oare mi-e teamă să o vizitez din cauza copacilor şi tufişurilor care au înverzit şi ele, iar acum îmi înconjoară băncuţa transformând-o într-un loc atât de romantic şi singuratic? Oare îmi e teamă că mă voi îndrgosti de ea şi te voi uita? Nu ştiu. Dar, din păcate, nu cred că îţi voi putea arăta băncuţa mea verde vreodată. Că doar… ne despărţim, spre disperarea mea. Am emoţii că ultima mea şansă va pluti uşor pe apele Dunării gălăţene, iar eu voi rămâne singurel cu dorul. Îmi ştergi sufletul cu un burete murdar, atât de murdar încât mă ştergi de tot.

“Băi fraiere, eu te iubesc!”

…

“Ştiu un singur lucru: nu te iubesc.”

De ce un om când nu poate oferi plăcere sau zâmbet, nu tace?!

“Şi totuşi tare fericit aş fi dak mi-ai zice dak ti a fost dor sau nu de mine”

“un pic”

Confuz sau prea îndrăgostit? Mai degrabă idiot. Îţi cer sinceritate, primesc variante cu da şi nu. Atât de mult încât simt că nu voi reuşi să le rezolv pe toate pentru “bacalaureatul inutil al iubirii”. Am trecut la informatică. Toţi algoritmii ţi i-am rezolvat! Şi nu mi-ai dat nicio notă. Trişezi. Joci fals. Adaugi lacrimi şi îţi iese corigenţa.

Eşti pustiu pe dinăuntru, te pot umple eu. Te pot umple!  Am exact ce tu nu ai: suflet.

Nu vei zice iarăşi nu. Ascultă-ţi inima, încă mai ai o bucăţică din ea.

(23:11 22.05.2008 )

Lanţuri ce nu se văd

Gândul tău zboară? Dorinţe tu ai? Plăceri, tu simţi? Iubire, tu vrei?
Îmi scărţăie creierul de la fragmentarea algoritmilor ce îţi conduc viaţa. Negreşit eu iţi zic că ţi-ai ales pe invers prezentul. Dar ştiu, te cred, căci nu e vina ta. Nu e nici viaţa ta! O viaţă se trăieşte, iar tu conservi tot. M-aş răzbuna pe toţi, dar tot degeaba ar fi. Măcar de aş avea să-ţi dau un zâmbet. Dar îl refuzi fără să ştii cum e. Te simt încătuşat de conservare. Nu e nimic ce nu poţi face. Iubeşti! Iar dacă nu, atunci conservă-te odată! Păreri ce nu contează, gânduri ce se aud, nu le pot asculta şi nici nu le pot vedea. Şi totuşi, eşti perfect! Oare aşa-i iubirea? Oare greşesc că nu renunţ? O fi ambiţia de-a te-nvăţa să trăieşti mai puternică decât ceea ce simt? Iar ochii tăi… stau la pândă după mine şi te plâng, fără ca şeful hotărât din tine să-i asculte doar odată. Îmi e greu. Sunt confuz, sunt hotărât, sunt om şi sunt greşit de fel, dar nu pot să îţi semnez sentinţele la repetenţă. Pur şi simplu nu pot. Şi nici nu cred că vreau.

(09:42 22.05.2008 )

“Cel mai” perfect

A fost odata ca niciodata, pe vremea cand Perfectiunea se plimba pe pamant cu picioarele lui perfecte si cand Dumnezeu deasemenea se plimba cu picioarele lui sfinte pe acelasi pamant in cautare de idei noi, un prinţ, pe nume Ecarim. Şi, pentru că era atât de frumos, marii scriitori ai vremii au scris basme despre altruismul, sensibilitatea, romantismul, frumusetea, tineretea, dulceata, harnicia, inteligenta, zambetul, seriozitatea, umorul, optimismul, iubirea, fidelitatea, calatoriile, daruinta, bogatia…, bunatatea, luptele, barbatia, singuratatea…, corectitudinea, intelepciunea, pozitivitatea, caldura, mangaielile, maturitatea, adolescenta, copilaria, dedicatia, alintatarea, informatica, matematica si ochii lui. Si totusi, nu era perfect! Dar, cum scriitorii erau intr-o permanenta concurenta, fiecare scria despre perfectiunea lui Ecarim, astfel ei crezand ca vor avea mai multe monede de castigat.

Chiar si asa, un pierdut in viata, un coltisor al lumii impaturat in sange si caldura a scris despre imperfectiunea nevazuta a fatului. El si-a numit personajul Fat-Frumos. Ce era imperfect la acest Fat? Era prea Frumos. Semana prea mult cu Perfectiunea, care era geloasa si invidioasa pe Fat-Frumos. Ii era teama ca sa un-si piarda celebritatea din cauza acestui print. Asa ca, si-a propus ca prin orice metoda, legala sau nu, sa-l distruga pe Fat. Planul lui era sa arate lumii ca Frumos nu era perfect. Dar, toti stiau asta mai putin Eu. Cine era Eu? Eu era iubitul Fatului. Il iubea, atat de mult incat, desi stia ca numai Perfectiunea e perfect, i se parea ca Fat-Frumos e mai perfect ca oricine. Dumnezeu vedea acestea. Si nu avea o parere despre asta. Dar zambea pentru ca il vedea pe Eu zambind si avand zile fericite datorita printului, pe care nu il cunostea inca.

Intr-o zi, Perfectiunea se afisa in fata lui Dumnezeu mai impopotonat si mai perfect ca niciodata. Dumnezeu s-a mirat pana si el cu toata maretia lui cand il vazu:

- Esti absolut perfect!

- Stiu, raspunde Perfectiunea multumita. Am venit pentru ca vreau sa-ti cer ceva.

- Orice, raspunde Dumnezeu, cu gandul ca Perfectiunea are numai ganduri perfecte.

- Vreau sa nu mai fie Fat-Frumos!

Dumnezeu s-a mirat din nou.

- De ce?

- Cum de ce? Nu vezi ca nu merita sa traiasca? Il manipuleaza pe Eu, care il vede perfect. Iar asta nu e bine. Nimeni nu e perfect. Doar eu!

- E doar Iubirea care se joaca cu ei.

Si Dumnezeu opri timpul. A plecat, coborandu-si sfintenia din nou pe pamantul care incepu sa nu mai fie bun. Dumnezeu a inceput sa planga. Observa ca Rautatea a inceput sa faca rau oamenilor. Asa ca, fara sa se mai gandeasca inca odata a pustiit Rautatea, salvand pentru a 12-a oara pamantul. Dar, a inaintat. Si il vazu la o distanta de 13 nori in dreapta lui pe Fat-Frumos. Acesta vorbea la telefon si parca se uita spre Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu s-a uitat in stanga lui si il vazu pe Eu dansand cu telefonul in buzunar. Se gandi de ce. Si s-a uitat din nou la Fat-Frumos care vorbea la telefon. Dumnezeu a lasat ca timpul sa continue pentru Iubire. Si, in loc sa apara Iubirea, Eu a inceput sa se miste. Dumnezeu credea ca Eu este Iubirea si incepu sa-i vorbeasca:

- Ce se intampla aici?

- De ce un mai zici nimic?

Si Dumnezeu realizase ca Eu este un simplu om. Asa ca, opri timpul pentru el. Si aparu Iubirea. Si Dumnezeu, in Atotstiinta lui, stia deja ca Iubirea nu stia de ce se intampla intre accesti doi tineri. Asa ca, fara sa ii mai zica ceva Iubirii, ii opri timpul. Si Dumnezeu s-a intos in Imparatia lui. Si lasa timpul sa continue pentru Perfectiune. Si ii zice:

- Te voi distruge. Pentru ca in loc sa fii cu Iubirea, tu umbli cu Rautatea. Am sa distrug perfectiunea odata cu tine. Si oamenii se vor indragosti numai de imperfectiune.

- Cine este Imperfectiunea ?

- Cenusa ta.

Si Dumneu a pustiit pe Perfectiunea si a creat din cenusa lui Imperfectiunea, care era buna la suflet si care nu putea gresi niciodata. Lui Dumnezeu i-a placut asta. Si a creat mai multe Imprefectiuni, care nu puteau gresi. Dar pamantul era murdar. Dumnezeu nu mai putea cobori pe el cu sfintenia lui. Asa ca, a trimis Imperfectiunile ca sa ajute oamenii.

- Ce faci? Esti bine?

- Da, sunt bine, tocmai am iesit dintr-o sedinta.

- Bravo! Te-am sunat ca sa imi faci ziua mai buna.

- Ma suna cineva pe cealalta linie. Te sun eu mai tarziu, ok?

- Pa pa. Ai grija de tine!

- Pa.

Si Eu isi scosese castile din urechi oftand, dar zambind. Acum intelese Dumnezeu de ce dansa acest simplu pamantean.

Oare e bine ca nu exista Perfectiunea? Omul vede Perfectiunea in Imperfectiunea? Oare odata cu Perfectiunea i s-a impus Iubirii sa se joace cu noi? Dar Fericirea… a murit odata cu Perfectiunea? Dumnezeu nu a vrut sa raspunda.

A lasat pe Fat-Frumos sa cada de pe Calul Alb si l-a lasat atat de confuz pe Eu. De ce? Pur si simple DeCe? Unde e Dece? A plecat si el…

(18:29 16.05.2008 )

Abureli de teamă

Memorii cache
Memorii RAM
Assembler şi C
Java şi .NET
Of! Toate seamănă cu tine.
Îmi doresc acea clipă
Laptop şi tu
Tu sau un laptop?
Primeşti ce-ţi cuvine
Primesc un mic zâmbet.

Gânduri de la şapte
Negru de la nouă
Slab de la parter
Se dărâmă mâine.

Funebru? E soare.
Ninge? E soare.
Verde? Un “da”.

Sacou şi adidaşi
Armani vs. Nike
Roşu sau galben
Ramân sau trec?
(13:33 13.05 2008 )

Verde de plâns

Frânturi de inimi negre
Se adună la băncuţa mea
Verde palidă se face
Faţa mea plină de coşuri.

Plâng în nopţi îndelungate
Şi îmi trec păcatele
Într-un mare ascunziş
De sub soarele verzui.

Şoarecii tot şoşotesc
Pe sub masa mea verzuie
Lângă călimara mea
Goală de atâta plâns.

Nu mai plânge, va fi bine!
( 3:34 a.m. 11.05.2008 )