Iartă-mă

Am tot. Îmi ţin inima într-o punguţã şi merg pe stradă cu ea eclipsând de fericire. Într-o mare agitaţie vãd numai surâs şi frumuseţe. Urlu dupã tine, nu mã auzi… şi în marele dor îmi arunc punguţa spre tine. Te întorci, mã vezi, prinzi mirat inima mea “zburãtoare” şi mulţimea te împinge… Nu te mai vãd.

Trec două zile, trec treisprezece … şi te văd iar. Tu te sperii. Eşti confuz? Nu zâmbeşti, nu vrei, dar ai în mâna inimioara mea. Nu ştii ce să faci cu ea? Ai două punguţe. În mâna stângă ai punguţa cu inima ta, iar în dreapta strângi inimioara mea. Eu merg cu mâinile în buzunar, capul aplecat şi mă îndrept spre tine, incredibil de umil şi-ţi rostesc un vis neîmplinit:

“Iartă-mă că nu te-am întrebat dacă-mi vrei punguţa ruptă.” Şi mă întorc şi stau. Nu faci nimic.

(16:12 29 martie 2008)